Home » D:News » Elveţia ar putea legaliza canabisul medicinal

Elveţia ar putea legaliza canabisul medicinal

Elveţia ar putea legaliza canabisul medicinal
Publicat: 22.10.2019
Un amendament la Legea privind stupefiantele, propus de Consiliul Federal în Elveţia, a fost aprobat în majoritate săptămâna trecută în cadrul procedurii de consultare parlamentară, notează publicaţia TheLocal.ch.

Astfel, medicii elveţieni vor avea voie să prescrie canabis, un stupefiant ilegal până în prezent, în scopul de a-şi ajuta pacienţii care sunt diagnosticaţi cu scleroză multiplă, cancer şi alte boli grave, în ameliorarea durerilor.

Toate partidele importante din Elveţia, precum şi Federaţia Elveţiană a Medicilor, au susţinut această măsură, relatează sursa citată.

Până acum, putea fi prescris doar un singur medicament care conţine canabis, un spray de gură utilizat pentru pacienţii cu scleroză multiplă. Pacienţii care aveau nevoie de alte medicamente pe bază de canabis medicinal trebuiau să obţină aprobare specială de la Oficiul Federal de Sănătate Publică.

Anul trecut, au fost emise aproximativ 3.000 de astfel de autorizaţii.

Asociaţia elveţiană de canabis medicina Medcan susţine această măsură, precizând că persoanele care aveau nevoie de canabis din motive medicale s-au confruntat cu o „situaţie imposibilă” în ultimii zeci de ani.

Potrivit publicaţiei precizate, guvernul din Elveţia a anunţat că următorul pas va fi să stabilească modul în care companiile de asigurări de sănătate ar trebui să plătească pentru acest medicament.

Prin această nouă măsură, Elveţia se alătură altor ţări europene care îşi dezvoltă, în prezent, programe de canabis în scop medical.

În general, canabisul poate fi administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Aatfel, 45 de ţări din lume permit folosirea canabisului în scopuri medicinale, însă numai în anumite condiţii şi, de cele mai multe ori, doar pentru bolnavii ce se află în fază terminală.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...